Piața Financiară
FinMinds 2025: The Money Paradox. Conferință de educație financiară pentru tineri cu peste 200 de participanți
Peste 200 de liceeni pasionați de finanțe, economie și piețe globale, participă pe 15 și 16 noiembrie 2025 la cea de-a doua ediție a conferinței FinMinds: The Money Paradox. Evenimentul, care va avea loc la North Events Center by Globalworth, își propune să transforme educația financiară într-o experiență interactivă și relevantă pentru noua generație.
Organizată integral de elevii din cadrul Organizației ConnecTeens, sub coordonarea prof. Daniela Bordei, conferința continuă succesul primei ediții, care a atras peste 100 de tineri și a explorat dinamica piețelor bursiere în perioade de creștere și declin.